Filmul „Golgota Basarabiei” scoate la iveală doar un început al șirului de dezvăluiri ce au loc în urma desecretizării arhivelor KGB-ului. Rămîi uluit de numărul imens de dosare și ai impresia ca o bună parte a țării sovietice s-a aflat sub stricta supraveghere a cekiștilor de la Moscova. Te ia groaza vazînd șirul nesfîrșit de condamnări, în spatele carora se află destinele unor oameni injoșiți și omorîți fără de vină pentru simplul fapt ca nu erau pe placul acestui regim sîngeros – regimul comunist.Pelicula abundă cu cadre documentare înfioratoare, în care oamenii erau impuși să-și sape singuri propria groapă, dupa care erau împușcați cu sînge rece și îmbrînciți fără milă în ea, cadre în care se produc execuții publice de spînzurare a oamenilor neloiali regimului comunist, spectatorii acestor execuții fiind impuși să aplaude cu zîmbetul înghețat pe buze „curățirea” de dușmani a societății socialiste, cadre cu efectuarea deportărilor în Siberia în trenuri de marfă, fără hrană și apă, a zeci de mii de oameni intelectuali și țărani gospodari ai acestui pământ oropsit.
Încărcat pe data de: 24-11-08, 09:04 de către djmario | Vizualizări: 298