The Best Years Of Our Lives (1946)
După cel de-al Doilea Război Mondial, trei foşti combatanţi, un marinar, un pilot de bombardier şi un sergent, revin în America. Poveştile lor se întreţesc în canavaua adaptării şi reintegrării într-o societate de care s-au rupt brusc. Fiecare din ei trece printr-o criză, o zguduire a propriului univers odată cu întoarcerea în paradisul de „acasă” după iadul războiului. Evoluţia fiecăruia a ieşit din făgaşul normal, valorile pe care şi le-au însuşit pentru a supravieţui neavand relevanţă în timp de pace.Sergentul Al, revenit în mediul bancar, îşi şochează colegii cu propunerile sale privind împrumuturile către veterani; Fred, fost pilot şi erou, se vede silit să se întoarcă la slujba sa de duzină, în vreme ce soţia lui se dovedeşte a fi fost îndrăgostită nu de el, ci de uniforma lui; în fine, Homer, care şi-a pierdut ambele mîini, trece printr-o puternică criză interioară, nedorind să vadă milă în ochii celorlalţi, îndeosebi ai logodnicei sale. Drumul spre depăşirea crizei şi găsirea căminului, a sentimentului apartenenţei, poate fi făcut doar împreună. |
Încărcat pe data de: 24-11-19, 16:32 de către djmario | Vizualizări: 265