The Bridge On The River Kwai (1957)
Burma, 1943. Lagărul de prizonieri condus de colonelul Saito primeşte noi militari britanici, sub comanda colonelului Nicholson. Saito trebuie să folosească noii veniţi pentru a ridica un pod peste rîul Kwai şi a face linia ferată. Comandantul lagărului insistă ca ofiţerii britanici să muncească alături de soldaţi, dar, în ciuda mijloacelor sale de persuasiune, Nicholson refuză acest lucru. În cele din urmă, Saito acceptă condiţiile lui Nicholson, care îşi îndrumă oamenii să ridice podul, nu pentru a coopera, ci pentru a reface moralul trupei.Astfel, crede el, ridicînd un pod mai bun decît ar putea ridica japonezii, oamenii săi îşi vor dovedi că sînt superiori chiar şi prizonieri fiind. Podul va deveni în scurt timp obsesia lui Nicholson, care caută să-l facă perfect, pînă acolo încît nu mai înţelege în ce scopuri va fi folosit. Între timp, singurul prizonier american, Shears, reuşeşte să evadeze şi va ajunge în fruntea unui comando britanic cu misiunea de a distruge podul lui Nicholson, fără a şti că acesta din urmă a pornit pe cărările nebuniei. |
Încărcat pe data de: 24-12-22, 12:11 de către djmario | Vizualizări: 232