Filmul prezintă atrocităţile comise de nazişti în Bielorusia şi Ucraina. În timpul celui de-al doilea război mondial, doi băieţi găsesc o puşcă în nisip, simbol de o greutate grozavă, în apropierea satului lor. Unul din cei doi, Floria, va pleca a doua zi cu partizanii bolşevici, care se pregătesc pentru un atac împotriva germanilor. Alături de aceştia, va cunoaşte ororile războiului şi grozăviile făcute de nazişti (vestitele Einsatzgruppen) în sate. Regizorul a urmărit evocarea directă şi pe bază de exemple, împingînd totul pînă acolo încît, practic, spectatorul face parte din distribuţie şi se implică afectiv în ceea ce urmăreşte.Retragerea ţăranilor din faţa germanilor şi felul în care preferă să moară de foame este emblematic pentru atitudinea locuitorilor. De cealaltă parte a oglinzii, avem scena adunării în biserică a locuitorilor unui sat şi apoi arderea lor de vii, ca simbol al ocupanţilor nazişti. Între cele două simboluri, ca fir de legătură şi interpret direct, receptor în aceeaşi măsură cu spectatorul, se află Floria. Pendulînd mereu între aceste planuri, filmul prezintă atrocităţile comise de nazişti, arătînd alienarea omului prin exemplul băiatului, treptat, din momentul în care se ridică împotriva unei alte fiinţe umane pînă la final, cînd ajunge să îşi piardă nu doar nevinovăţia, ci şi minţile.