În The Immigrant, regizorul James Gray face din Ewa, personajul lui Marion Cotillard, o eroină romantică, un fel de Jean Valjean cu fustă, iar actriţa dă acestei imigrante poloneze tragism bine dozat, astfel încât să nu o facă melodramatică. Este prima dată când Gray, regizorul thriller-ului We Own The Night (favoritul nostru din filmografia regizorului, până acum) îşi construieşte povestea în jurul unui personaj feminin.Suntem în anul 1921. Ewa şi sora ei, Magda (Angela Sarafyan), părăsesc Polonia natală pentru tărâmul făgăduinţei. Ajunse pe Insula Ellis, lucrurile nu decurg aşa cum speră fetele. Magda, suferindă de tuberculoză, este trimisă în carantină. Urmează să fie deportată. Ewa, singură şi debusolată, cade în mrejele lui Bruno (Joaquin Phoenix), un om fără scrupule. Pentru a-şi salva sora, Ewa e în stare de orice sacrificiu. Apariţia lui Orlando (Jeremy Renner), iluzionist şi văr al lui Bruno, îi redă încrederea şi speranţa în zile mai bune. Peisaje sunt sumbre, în tonuri de gri, ca privite de un miop; chiar şi costumele stridente ale fetelor de la cabaret par atinse de un strat apăsător de praf. Pe coloana sonoră auzim Puccini, Gounod şi Wagner. Pe de altă parte, acţiunea e liniară şi în mare parte previzibilă, dar filmul are o încărcătură emoţională care va mişca spectatorul şi o miză care ar putea să îi asigure un loc în palmaresul ce se anunţă sâmbătă seara. În plus, avem parte de un Joaquin Phoenix alunecos, un Jeremy Renner care face numere de levitaţie, şi o Marion Cotillard cu o apariţie ce mi-a amintit de personajul Cosminei Stratan din După dealuri – icoană de pus în ramă. Cotillard are multe replici în limba personajului ei, poloneza. The Immigrant este al doilea film al lui Joaquin Phoenix după întoarcerea la actorie (primul a fost The Master), şi revenirea lui Jeremy Renner la cinema-ul de autor, după seria de blockbustere M:I4, Avengers, Bourne. The Immigrant explorează obsesia lui James Gray legată de experienţa de imigrant. În Little Odessa , filmul lui din 1994, Gray a vorbit despre rădăcinile evreieşti ale familiei sale venite în America din Rusia, în 1923. Ideea poveştii s-a născut în parte din fotografii vechi de familie, luate de bunicul său, care a venit pe Insula Ellis la începutul secolului trecut. Elementul de istorie personală provine, de asemenea, de la poveştile lăsate moştenire de către unul din stră-străbunicii lui, care ţinea un bar în acea perioadă. Directorul de imagine a fost influenţat semnificativ de trimiterile lui Gray la picturile lui George Bellows, apreciat pentru portretele sale realiste ale oraşului New York la începutul secolului 20, şi de Everett Shinn, care a descris lumea teatrului de varietăţi din Manhattanul aceleiaşi perioade. Fotografiile arhitectului şi designeruluii italian Carlo Mollino şi, în special, filmul lui Robert Bresson, Jurnalul unui preot de ţară (1951), i-au oferit lui Khondji o sursă de referinţă pentru lumina şi contextul care conferă filmului aspectul religios. Filmările au durat peste 34 zile la locaţia din New York şi la Kaufman Astoria Studios, în Queens. Programul de filmare a inclus două nopţi pe istorica Insulă Ellis, simbol al suferinţelor noilor veniţi în Statele Unite. Insulă Ellis era locul de tranziţie spre tărâmul făgăduinţei, loc din care unii aveau undă verde să intre pe teritoriul America, iar alţii erau deportaţi. Autenticitatea istorică a fost foarte importantă pentru Gray, astfel încât echipa de peste 200 de oameni, cei 1.000 de figuranţi, actorii şi echipamentele au fost transportaţi cu feribotul dus-întors pe insulă, pentru a recrea punctul de sosire pentru mii de imigranţi europeni din prima jumătate a secolului.