Pe-un picior de plai romanesc, intr-o casa nevoiasa vine pe lume un copil nazdravan, numit Pacala. Precoce, el stie cum arata lumea cu bune si cu rele, cu oameni frumosi dar si cu prosti si nemernici. Fiindu-si propria ursitoare, conditioneaza venirea pe lume si-i cere mamei, care “poate orice”, nu “viata fara de moarte” ca eroul altor basme, ci mestesugul de a pacali moartea de cate ori ii va iesi in cale, pentru a avea timp sa-i pedepseasca pe natangi si fuduli, pe ticalosi, pe arivisti, pe cei ce incalca legile omeniei. Nenascut inca, stie ca arma potrivita e rasul, farsa mestesugita, pacaleala usturatoare. Mama incuviinteaza. Adus de barza, Pacala vine pe pamant si se lovese de prostia si abuzurile bogatanilor si ale mai marilor satului: perceptorul, judecatorul, carciumarul, preotul, vanatorul. Cu mintea lui isteata, cu vorbele lui in doi peri, facand pe prostul, gaseste ac de cojocul fiecaruia. Neobosit, colinda lumea ca sa starpeasca uratul, prostia si nedreptatea.