Furios și iute 8
Actiune 2017 HD
Furios și iute 8

Fast & Furious 8 online subtitrat în curând

La început au fost simple curse clandestine. Străzile însorite ale oraşului Los Angeles, câteva furtişaguri, o poveste simplă pe marginea de cuţit dintre legal şi ilegal.

Apoi, ceva nu a mai mers, în sensul că totul a luat altă turnură.

Nu mai erau poveştile simpluţe, ci totul s-a înclinat ca un pod ce devine un trambulină, o rampă de lansare pentru maşinile cu NOS gata să zboare, să taie aerul, să treacă peste zgârâie norii din lume.

Iată, saga Fast şi Furios este mai întâi de toate povestea unei lumi ce se lărgeşte din ce în ce mai mult, un efect de domino de evenimente din ce în ce mai mari şi mai complicate ce ne fac să ne gândim azi cu duioşie la îndepăratul 2001 în care Brian O’Conner a îndrăznit să se infiltreze în banda lui Dominic Toretto.

Era o lume mai simplă în care miza era încrederea, respectul, stima reciprocă de câştigat.

O lume adunată într-o stradă, cu doi bărbaţi în oglindă. Războinicul impunător şi cavalerul gentil gata să se contamineze reciproc şi să înveţe unul de la celălalt. Era o lume şi un o vreme în care totul era solid şi real, făcut din roţi şi asfalt, sudoare şi muşchi.

Fast & Furious 8, prima parte dintr-o trilogie ce va continua până în 2021 cu Fast & Furious 10, e un film rapace ce nu vrea să se dea bătut în faţa extraordinarei puteri a tehnologiei a celui ce spionează de la distanţă stând în faţa unui monitor.

Nu, filmul vrea să-şi murdărească mâinile, să bată şi să recupereze o dimensiune tactilă a ciconirilor. Intenţionează să-şi privească în faţă inamicul şi să-l ia, eventual, la pumni.Fast and Furious 8 este revoltător de spectaculos. Nu e vorba doar despre spectaculozitatea acţiunii, ci a poveştii care, de data asta, extrem de încurcată.



Acum puteti viziona toate posturile TV online direct din fata calculatorului dumneavoastra, bucurandu-va de claritatea imagini si a sunetului ale acestor programe TV online Pe www.nr1-tv.eu Pro tv Live,Antena 1 Kanal D Online,Prima TV,Otv Live,Antena 3 Live,Realitatea TV Live,filme,stiri etc
Încărcat pe data de: 24-03-19, 07:19 de către djmario | Vizualizări: 1372
Total comentarii : 0
Prenume *:
Email *:
Cod *:

Sait-ul nostru vă pune la dispoziție cele mai noi filme online!